- Ce
este Biroul de Credit si de ce prelucreaza date cu caracter personal?
Biroul de Credit este o
societate de drept privat care administreaza o baza de date organizata in
sistem centralizat, care contine date referitoare la activitatea de creditare
desfasurata de institutiile financiar-bancare,
autorizate potrivit legii. Baza de date a Biroului de Credit poate fi
consultata de catre institutiile de credit, institutiile financiare nebancare,
societatile de asigurari si cele de recuperare creante care au incheiat un
Contract cu Biroul de Credit.
Prelucrarea datelor personale in Sistemul
Biroului de Credit se realizeaza in baza interesului legitim al Participantilor
si al Biroului de Credit pentru desfasurarea unei activitati de creditare
responsabile, in conditiile protejarii persoanelor vizate, respectarii cadrului
legal referitor la evaluarea bonitatii si la reducerea riscului de credit,
precum si prevenirii utilizarii sistemului financiar-bancar pentru desfasurarea
unor activitati contrare legii.
Participantii si Biroul de Credit
prelucreaza, in comun, datele personale ale persoanelor vizate, prin
colectarea, stocarea si dezvaluirea informatiilor necesare si relevante pentru
determinarea gradului de indatorare si evaluarea bonitatii persoanelor vizate
la momentul solicitarii/acordarii creditului si pe parcursul derularii
contractului de credit.
- Care
sunt persoanele vizate de prelucrarea datelor la Biroul de Credit?
Persoanele vizate ale caror date sunt
prelucrate in Sistemul Biroului de Credit sunt solicitanti de credit,
imprumutati, co-debitori sau garanti.
- Ce
fel de informatii sunt prelucrate de catre Biroul de Credit?
La Biroul de Credit sunt prelucrate
informaţii referitoare la persoanele fizice care solicita sau obtin un credit.
Categoriile de date prelucrate de catre
Biroul de Credit sunt urmatoarele:
1. Date de identificare ale persoanei
vizate;
2. Date referitoare la angajator;
3. Date referitoare la produsele de tip
credit solicitate/acordate;
4. Date referitoare la evenimente care
apar in perioada de derulare a produsului de tip credit, (cum ar fi cele
referitoare la restructurarea/refinantarea, darea in plata, cesiunea
contractului de credit, cesiunea creantei);
5. Date referitoare la relatiile cu alte
conturi: informatii referitoare la produse de tip credit la care persoana
vizata are calitatea de codebitor si/sau garant;
6. Date referitoare la insolventa:
informatii referitoare la persoanele vizate fata de care s-a deschis o procedura
de insolventa;
7. Numarul interogarilor efectuate de
Participanti pentru persoana vizata.
- Cine
poate interoga baza de date a Biroului de Credit şi în ce condiţii?
Participanţii pot interoga baza de date a
Biroului de Credit atunci când li se solicită acordarea unui produs de tip
credit sau atunci când monitorizează comportamentul propriilor debitori.
- Ce
este FICO® Score de la Biroul de Credit?
FICO® Score de la Biroul de Credit este un
numar format din 3 cifre (300-850), rezultat in urma procesului statistic care
prelucreaza informatiile referitoare la creditele inregistrate in Sistemul
Biroului de Credit despre o persoana vizata (un solicitant sau un detinator de
credit).
FICO® Score de la Biroul de Credit este
furnizat Participantilor ca parte a Raportului de Credit.
Cand li se solicita acordarea unui credit,
unii participanti pot folosi FICO® Score de la Biroul de Credit pentru a evalua
capacitatea de rambursare a creditului. Participantii care il folosesc
informeaza persoanele vizate in acest sens.
Fiecare Participant care utilizeaza FICO®
Score de la Biroul de Credit stabileste, in functie de normele proprii de
creditare, o limita valorica minima a FICO® Score de la Biroul de Credit in
vederea acordarii creditului.
Persoana vizata are posibilitatea de a
solicita Participantului, la momentul comunicarii deciziei de creditare, o
copie a Raportului de Credit cu FICO® Score de la Biroul de Credit, care a fost
utilizat de acesta in analiza cererii de credit. Acest Raport de Credit va
contine pana la 4 motive care au determinat scaderea Scorului respectiv, fata
de valoarea maxima.
- Cine
este responsabil pentru informatiile din Raportul de Credit?
Participanţii au
obligatia de a transmite date corecte si exacte catre Biroul de Credit in
conformitate cu declaratiile primite de la persoanele fizice si cu
inregistrarile proprii rezultate din derularea contractelor de credit. Biroul de Credit nu este responsabil pentru
corectitudinea si acuratetea informatiilor inregistrate in Raportul de Credit.
7. Poate Biroul de Credit
să modifice datele despre o persoană inregistrata in baza sa de date?
NU.
Conform contractului cu Participanţii, numai aceştia au dreptul de a modifica,
în situaţii pe care le consideră justificate, datele pe care le-au transmis
Biroului de Credit.
8. Dacă am avut în trecut
o restanţă cu care am fost înregistrat la Biroul de Credit şi ulterior am
achitat-o, mai figurez în baza de date?
Fiecare inregistrare se pastreaza in baza
de date a Biroului de Credit pentru 4 ani, inclusiv cea referitoare la restanta
achitata.
9.
Cum pot afla care sunt datele inregistrate despre mine in Biroul de Credit?
Persoana
vizata isi poate exercita dreptul de acces (solicitarea Situatiei Inscrierii)
astfel:
- in mod direct, prin
accesarea in mod securizat a site-ului Biroului de Credit, sau
- la Participant- personal
sau pe cale electronica, sau
- la Biroul de Credit -
printr-o scrisoare transmisa prin posta (pentru aceasta varianta, un formular
de cerere puteti descarca aici
).
Raspunsul
la solicitarile de eliberare a Situatiei Inscrierii va fi transmis de catre
Biroul de Credit astfel:
- in mod direct sau prin e-mail,
conform optiunii persoanei vizate, in cazul accesarii site-ului Biroului de
Credit;
- prin e-mail sau prin
posta, conform optiunii persoanei vizate, cand solicitarea a fost transmisa la
Biroul de Credit prin Participant;
- numai prin scrisoare
recomandata, in cazul solicitarilor transmise la Biroul de Credit prin posta.
Termenul de raspuns la solicitarea de
acces la date este de o luna de la data inregistrarii cererii.
Mai multe detalii gasiti in documentul Fluxul Operational de exercitare a drepturilor la Biroul de Credit din sectiunea Cadrul Legal.
10. Cum procedez daca
Situatia Inscrierii/Raportul de Credit contine date incorecte?
In
cazul in care constatati ca Situatia Inscrierii contine date incorecte sau
neactualizate, aveti posibilitatea de a solicita Participantului care le-a
inregistrat, rectificarea acestora.
Mai multe detalii gasiti in documentul Fluxul Operational de exercitare a drepturilor la Biroul de Credit din sectiunea Cadrul Legal.
11. Cand se pot sterge
datele inregistrate la Biroul de Credit?
Datele inregistrate la Biroul de Credit se
pot sterge atunci cand:
- Expira
perioada de stocare a datelor. Stergerea se face in mod automat de catre
Sistemul Biroului de Credit;
- Datele
au fost prelucrate cu nerespectarea prevederilor legale. In acest caz,
stergerea datelor se va face, la cererea intemeiata a persoanei vizate, de catre
Participantul care le-a inregistrat;
- Biroul
de Credit si/sau Participantii sunt obligati prin lege sa stearga datele
inregistrate.
Pentru modalitatea de exercitare a
dreptului la stergere, aflati mai multe detalii in documentul Fluxul Operational de exercitare a drepturilor la Biroul de Credit din sectiunea Cadrul Legal.
12. Ce inseamna
restrictionarea datelor?
Restrictionarea
prelucrarii datelor la solicitarea persoanei vizate presupune suspendarea
prelucrarii acestora, cu exceptia stocarii si a dezvaluirii catre persoana
vizata in baza dreptului de acces, atunci
cand:
- Persoana vizata contesta
exactitatea datelor, pentru o perioada care ii permite Participantului sa
verifice exactitatea datelor (ca urmare a exercitarii dreptului la
rectificare);
- Persoana vizata s-a opus
prelucrarii, pentru intervalul de timp in care se verifica daca drepturile
legitime ale Participantului prevaleaza asupra celor ale persoanei vizate (ca
urmare a exercitarii dreptului la opozitie);
- Persoana vizata se opune
stergerii datelor (in cazul prelucrarii ilegale), solicitand in schimb
restrictionarea acestora;
- Biroul de Credit nu mai are
nevoie de date in scopul prelucrarii (la expirarea perioadei de stocare), dar
persoana vizata i le solicita pentru constatarea, exercitarea sau apararea unui
drept in instanta.
Datele
restrictionate nu vor fi afisate in Raportul de Credit si in locul lor va
aparea doar marcajul “DR”, cu semnificatia „Date restrictionate”. In situatia
in care in Raportul de Credit exista date de credit si/sau date referitoare la
relatia cu alte conturi restrictionate, nu se va calcula FICO® Score de la
Biroul de Credit.
13.
Unde se pot depune solicitarile de
exercitare a drepturilor persoanelor vizate?
a) Persoana vizata isi poate
exercita dreptul de acces:
- prin accesarea in mod securizat a site-ului Biroului
de Credit, sau
- personal, la Participantul
care detine calitatea de creditor/potential creditor al persoanei vizate, sau
- printr-o scrisoare transmisa prin posta la Biroul de
Credit. Solicitarea trebuie sa contina in mod obligatoriu, urmatoarele: datele de identificare (CNP, nume, prenume, adresa postala de corespondenta) si semnatura.
Aceste
solicitari vor fi inregistrate in aplicatia de
gestiune a solicitarilor de exercitare a drepturilor persoanelor vizate.
b) Persoana vizata isi poate exercita dreptul de rectificare, de stergere, de
opozitie sau de restrictionare a prelucrarii:
- prin
accesarea in mod securizat a site-ului Biroului de Credit, sau
- personal, la Participantul care detine calitatea de
creditor/potential creditor al persoanei vizate.
Aceste
solicitari vor fi inregistrate in aplicatia de gestiune a solicitarilor de exercitare a
drepturilor persoanelor vizate.
Mentiune:
Pentru a putea accesa in mod securizat site-ul Biroului de Credit, PV trebuie
sa se inregistreze utilizand un cod de inrolare, posibilitatile de obtinere a acestuia
fiind urmatoarele:
- PV introduce CNP-ul pe site-ul Biroului de Credit, din baza de date i se vor afisa numerele de telefon cu care a fost inregistrat de Participanti, din care il va alege pe cel unde doreste sa primeasca codul unic. Codul va fi transmis prin intermediul unui SMS la numarul ales;
- printr-o cerere transmisa prin posta la Biroul de Credit. Solicitarea trebuie sa contina in mod obligatoriu, urmatoarele: datele de identificare (CNP, nume, prenume, adresa postala de corespondenta), copia actului de identitate si semnatura. Aceste informatii ne sunt necesare in scopul identificarii persoanei vizate si vor fi utilizate doar pentru perioada de timp necesara formularii, transmiterii si receptionarii raspunsului. Codul de inrolare tiparit va fi expediat prin posta, cu scrisoare recomandata, la adresa de domiciliu;
- personal, de la Participantul care detine calitatea de creditor/potential creditor al persoanei vizate.
c) In baza dreptului de a nu fi supus unei decizii
bazate exclusiv pe prelucrarea automata, inclusiv crearea de profiluri, care
produce efecte juridice care privesc persoana vizata sau care o afecteaza in
mod semnificativ, persoana vizata are dreptul sa solicite si sa obtina interventia umana, sa-si exprime punctul de vedere si
sa conteste decizia de creditare direct la Participantul care a luat o astfel de decizie in
vederea incheierii sau executarii contractului de credit.
14. Este util sa apelez
la o societate privata / asociatie pentru stergerea datelor inregistrate in
Biroul de Credit?
Ar
trebui sa va ganditi bine inainte de a decide sa apelati la societati care
furnizeaza “servicii de stergere date din Biroul de Credit”. Acestea va pot
percepe o taxa considerabila pentru efectuarea unor demersuri fara succes
garantat si fara returnarea taxei.
In
cazul in care exista motive
temeinice pentru stergerea lor (conform art. 17 din Regulament) aveti
posibilitatea de a solicita Participantului care le-a inregistrat si de a
obtine, stergerea datelor, in mod GRATUIT.
15. Cand pot sa ma
adresez Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter
Personal?
Orice
persoana vizata poate depune o plangere la Autoritatea Nationala de
Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, atunci cand considera
ca prelucrarea datelor sale incalca prevederile Regulamentului.